Articol Radio Medeea

Incredere in puterea scrisului:

Brindusa Luciana Grosu are 21 ani si a publicat pana acum doua romane fantastice („Realitate Imposibilă“, 2004, editura Humanitas Junior si „Scrisoare fără litere“, 2007, editura Paralela 45), o carte de teatru („Realitate Imposibilă“ – teatru, 2009, editura Printech) si doua volume de versuri („Reîntoarcere“, 2002, „Flori de ametist“, 2000 ambele la editura Pro Transilvania). Tanara studiaza in paralel Jurnalismul si Psihologia la Universitatea Bucuresti.

De ce poezie, proza si apoi teatru…?

“Am scris cele doua piese de teatru pentru ca era vorba de teatru pentru copii, o adaptare dupa un basm de Slavici si dramatizarea primei mele carti “Realitate Imposibila”, explica Luciana. “Ideea de a transpune magia de pe hartie pe scena m-a incantat!”. Totusi, Luciana recunoaste ca mai are inca multe de invatat : “Nu ma consider inca dramaturg. Sprijinul maestrului Ion Lucian mi-a dat curajul de a incepe sa scriu teatru”.

Luciana se considera poeta, totusi ea spune ca va prefera in continuare sa scrie proza .

“Mesajul este cel mai important.Iar poezia nu schimba nimic. Numai o carte are puterea de “a face lumina”. Poetilor le raman doar lacrimile , de aceea nu-mi pot permite sa fiu (doar) poeta.”

Al doilea roman al Lucianei, “Scrisoare fara litere”, este o poveste fantastica despre un baiat autist, retras voluntar in lumea sa.Romanul descrie in paralel universul magic  interior al baiatului si realitatea care-l inconjoara: parinti, doctori, dar si oameni obisnuiti al caror destin se intersecteaza misterios cu cel al personajelor principale.Luciana spune ca “Scrisoare fara litere” este o carte despre dragoste, puterea de a comunica dincolo de cuvinte si cautarea perfectiunii:”Baiatul care refuza comunicarea. Vulpea albastra, parte a universului sau fantastic, unde toate fiintele magice cauta o cale de evolutie. Si lumea reala, asa cum o stim noi, imperfecta si gri. Doua planuri paralele care se vor intalni in finalul cartii. “Limbajul sufletului” este calea de a uni oamenii si de a distruge barierele care ne separa ”.

Fiintele fantastice care apar in cartile Lucianei sunt in parte inspirate de mitologiile diverselor popoare: “Dar in general, nu.Inventez singura fiinte fantastice fara nici un corespondent in literatura universala”, explica Luciana.Cat de originale sunt creatiile ei?…”Am incercat sa fac astfel incat cartile mele, mai ales “Scrisoare fara litere” sa nu semene cu nimic din ce am citit. Comparatiile sunt inevitabile,dar eu sper sa fi reusit totusi sa creez ceva diferit”.

Luciana vorbeste despre misiunea sa, o misiune auto-asumata care este totodata si crezul sau: acela de a schimba in bine realitatea. Acesta este motivul pentru care Luciana a ales sa studieze  Jurnalismul si Psihologia.”Jurnalismul te ajuta sa ajungi la oameni si sa lupti impotriva problemelor sociale. Consilierea psihologica iti permite sa fii alaturi de oameni si sa incerci sa vindeci ranile lor emotionale.Literatura le-ar putea realiza pe amandoua, dar ca tanar scriitor, cartile tale ajung greu la oameni”.

Desi isi doreste un dialog cu cititorii si a lasat chiar doua adrese de email la sfarsitul cartilor ei, Luciana spune ca distanta autor-cititor ramane inca o bariera in mintea oamenilor  si ca , de multe ori, cei care ii cumpara cartile, nu sunt si cei care ii scriu pe internet.De aceea , Luciana cauta acum o modalitate de a combina talentul literar si studiile de psihologie: “Mi-as dori sa lucrez intr-un ong care sa-mi dea ocazia sa lucrez cu copiii prin art-terapie, sa fac si consiliere, si ateliere de exprimare artistica”. Desi in articolele ei jurnalistice, Luciana se straduieste sa abordeze o tematica cat mai “realista”, legate de drepturile omului si de lupta pentru democratie , ea nu este dispusa sa abandoneze literatura in viitorul apropiat :” Voi continua sa trimit “Scrisori fara litere”. Doar intr-o poveste fantastica , poti descrie realitatea asa cum este si asa cum ai vrea s-o schimbi”.

http://www.radiomedeea.ro/content_cariera.php?id=71

  Evadare de moment sau… momentul evadării?                      

Povestea ei?… La 72 de ani îşi aminteşte cu drag de primii ani ai copilăriei . S-a născut la ţară. Nimeni n-a sădit în ea bobocul dorului de carte. Poate  natura însăşi să-i fi şoptit că în semne şi litere respiră ascunse lumi noi, nemaivăzute…

 Atâtea cărţi în jurul nostru şi atât de mică dorinţa de a mai evada pe tărâmuri depărtate.

 Când mama o trimitea la păscut cu vacile,  ea îşi strecura pe ascuns cărţile de şcoală sub haine. Cât ura că nu poate citi în voie! Manualele, o mustra mama mereu, sunt pentru la şcoală,  nu pentru acasă! Dar ea visa să înţeleagă tot, tot ce le spunea domnul învăţător!

  Este oare descătuşarea  iluzorie?…  Nici un rând din cele citite , nici măcar pentru o clipă,  nu te eliberează de povara propriei identităţi !

   Cartea de poveşti rămânea la urmă…cea mai secretă poartă către lumea de vis. Pe tărâmul basmelor, nu există înfrângere sau moarte, pentru cel care, plin de curaj, luptă pentru  ceea ce iubeşte. De-ar fi putut şi ea domni, măcar trei zile şi trei nopţi, peste un regat de cărţi !…

  Dar dacă  nu trebuie  să devii altcineva ? Ci doar, citind, să-ţi aduci aminte cine eşti?

 Lăsate de capul lor, vacile scăpau în porumb. De fiecare dată , mama ei era obligată să plătească amenda. Şi ce ceartă urma! …Dar niciodată n-a bătut-o. Vroia şi mama în adâncul sufletului, s-o vadă ” om cu carte”…

 Să revii în prezent şi…să-ţi pui  universul sub semnul întrebării.Dacă ar putea fi şi altfel?…

 Păstrează diploma de studii superioare in biblioteca personală din Bucureşti. Dar în oraşul gri-cenuşiu  oamenii “învăţati” condamnă fuga în imaginar  .Are sens să citeşti dacă nu mai poţi crede?…

  Când lumea din jur nu este ce-ar trebui să fie…Arta – unica realitate. Urmează firul poveştii. În gânduri şi vise, vei regăsi speranţa celor ce mai luptă.

 Eseu Diverta Magazin

 

 

Rene Magritte-The Good Omens

Rene-Magritte-The-Good-Omens

Enya-Only Time