Interviu cu maestrul ION LUCIAN, directorul teatrului Excelsior
Reporter:Va multumesc ca mi-ati acordat acest interviu si v-as ruga sa prezentati in cateva cuvinte teatrul Excelsior si proiectele pe care le aveti in desfasurare. Care este istoricul teatrului?
Maestrul Ion Lucian: Teatrul Excelsior l-am infiintat in 1990, imediat dupa revolutie, ca urmare a activitatii mele de peste 50 de ani dedicata tinerei generatii. Cererea pe care am facut-o Ministrului Culturii, ministrul fiind atunci marele nostru filozof si om de cultura Andrei Plesu, a fost primita initial cu o mica rezerva, spunand ca vom face concurenta celor doua teatre existente deja in Bucuresti, cel pentru copii mici „Tandarica” si Teatrul „Ion Creanga” (in treacat fie spus teatrul „Ion Creanga” , tot eu l-am infiintat).
Atunci i-am explicat ministrului Plesu ca daca fiecare copil bucurestean ar veni la teatru macar o data pe an, salile din Bucuresti nu ar putea sa acopere cererea si necesarul de cultura artistica a copiilor. I-am aratat ca nu este vorba despre concurenta, ci de o completare. Ministrul Plesu a realizat ca eu am dreptate, si incantat de idee si de sensul major al infiintarii unui nou teatru pentru copii, nu m-a lasat sa fac din teatrul Excelsior un teatru particular, ci l-a luat sub egida ministerului culturii, avand acelasi statut si regim ca toate teatrele nationale, cum ar fi Opera sau Teatrul National. Asa am functionat 9 ani, pana ne-am luat zborul si in momentul acela am fost transferati, impreuna cu celalalte teatre din Bucuresti, la Municipalitate. Asta ar fi partea istorica.
Reporter: Ce va motiveaza in prezent?
Partea artistica, care este cea mai importanta din punctul meu de vedere. Am incercat sa continui crezul meu artistic, deoarece generatiile foarte tinere, copiii si adolescentii, au neaparata nevoie de un stil, de o mentalitate, de un curent artistic, care sa ii introduca treptat si eficient in educatia culturala. Pentru ca, daca un adult are posibilitatea sa studieze, sa se informeze, cu timpul devine un spectator instruit care poate sa si compare. Pentru copii, pentru copil ca notiune, lectura si contactul cu lectura, il facem noi prin imagini artistice din care el trebuie sa desprinda, fara ostentatie, ce e bine, ce e rau, ce e frumos, ce e urat, ce trebuie, ce nu trebuie facut, toate notiunile morale copilul le cucereste prin imaginile artistice, pe care noi suntem obligati sa le oferim. Pentru ca un prim contact gresit, un contact ratat, poate sa devina fatal si sa-l deruteze de la inceput pe viitorul om de cultura, chiar sa-l indepărteze definitiv de acest mare fenomen social.
Reporter: Atunci cum trebuie concepute spectacolele pentru cei mici?
Spectacolele pentru cei mici, pentru spectatorii debutanti trebuie sa fie concepute la fel ca spectacolele pentru adulti, dar mai bine. Aceasta responsabilitate pe care o avem a fost intotdeauna crezul artistic al teatrelor pentru copii. Si suntem mandrii ca Romania se afla in topul tarilor la acest capitol, chiar pe primele locuri. In 1965, cand s-a infiintat la Paris „Institul International de Teatru pentru Copii si Tineret”, Romania a facut parte dintre cele 11 state fondatoare, iar la ora actuala in lume sunt peste 110 state care au aderat la aceasta miscare internationala. Miscarea de teatru pentru copii (nu de copii) a devenit una dintre cele mai importante din lume, pentru ca intreaga lume a inteles ca de aici incepe educatia culturala, de la varstele cele mai fragede. Intre adult si cultura, in speta teatru, se statorniceste un fel de casatorie, fara divort; logodna se face in tinerete, dar dragostea incepe din copilarie. Deci,daca vom reusi sa facem copilul sa iubeasca cultura ,in special teatrul, de la cea mai frageda varsta, atunci va insemna ca ne-am facut datoria.
Reporter: Care sunt conditiile pentru ca arta in general, si teatrul in special, sa capete puterea de a schimba realitatea, in cazul nostru de a educa si a-i determina pe copii sa creasca iubind cultura?
Maestrul Ion Lucian: Conditiile se impart in doua: sunt conditii financiar economice si conditii artistice. Sprijinul material nu este la nivelul necesarului, dar nici nu nu este o situatie care sa ne puna in inferioritate. A existat o mentalitate tembela ca teatrul pentru cei mici este o Cenusareasa a teatrelor, si ca atare suportul material al oficialitatilor a fost ca pentru o Cenusareasa. De la un timp incoace oamenii au inceput sa inteleaga importanta miscarii, si conditiile s-au mai schimbat. Evident, nu la nivelul ideal, pentru ca miscarea culturala in general este suferinda la capitolul suport material. Referitor la conditiile artistice si la randamentul cultural, ne putem mandri ca suntem printre primele tari din lume.
Reporter: Care sunt acum problemele pe care le intampina acum teatrul pentru copii?
In ceea ce priveste teatrul pentru copii, exista un perimetru care este foarte firav acoperit si anume, dramaturgia. Foarte multi scritori au uitat de mult ca au fost copii, si nu se mai gandesc nici o clipa sa astearna pe hartie lucruri dedicate copilariei. Iar cei care scriu pentru copii, scriu din amintirile lor, din copilaria lor, care nu mai reprezinta mentalitatea timpului contemporan. Copii de azi s-au schimbat datorita multor elemente sociale si trebuie sa recunoastem concurenta televiziunii si a calculatorului. Drept pentru care trebuie sa apelam la dramatizari ale clasicilor, pentru ca numai acolo sunt respectate marile principii morale, pe care noi ne straduim sa le transmitem tinerelor generatii, in imagini artistice si nu printr-un proces strict educativ. Dar speram ca tinerele generatii care vin cu talentele lor, cu cunostintele lor profunde asupra contemporaneitatii copiilor si a tinerilor, vor produce aceste opere de care avem absoluta nevoie.
Reporter: Cum nu trebuie sa fie o piesa de teatru pentru copii?
Maestrul Ion Lucian: Nu trebuie sa gandim piesele de teatru ca fiind pentru anumiti copii, de o anumita varsta, ci pentru primii spectatori.
Inainte se spunea „spectacole pentru copii de la 3-5ani, de la 5-7 ani”, etc. Aceasta clasificare a disparut in acest vartej care a intervenit in asimilarea de notiuni. Acum despartirea trebuie facuta pe transe de instruire, pe transe de evolutie intelectuala. De exemplu, un copil de sase ani poate sa fie foarte inapoiat, sau, dimpotriva, foarte avansat, poate sa depaseasca un copil de zece ani. Limitele de varsta sunt acum foarte relative.
Deci trebuie sa ne apropiem cu foarte multa grija cand oferim o opera artistica, sa nu ii punem pe copii intr-o stare de deruta, adica in situatia de a nu intelege cifrul pe care il oferim. Acest cifru trebuie sa fie insa cu cel putin o treapta deasupra constiintei si intelegerii lui de moment, ca sa il obligam sa vina dupa noi. E un proces foarte dificil, si, din pacate, la noi in tara se produc decalaje foarte mari intre copilul instruit, care provine de la o scoala foarte buna, fata de copilul de la marginea orasului, ca sa nu mai vorbim de copiii de la sate.
Asadar, noi trebuie sa gasim acel cifru care sa fie inteles, urmat, asimilat, de cea mai mare parte a publicului nostru. Si o sa ajungem cu timpul ca cei care au ramas in urma sa ii ajunga din urma pe cei mai evoluati.
Reporter: Puteti sa ne dati un exemplu concret?
Am o experienta personala foarte interesanta. Una dintre piesele care le-am scris si care se bucura inca de foarte mare succes pe toate meridianele, se joaca de 54 de ani fara intrerupere, acum a fost si inclusa in abecedarele din Spania si Portugalia ( e vorba de Cocoselul Neascultator), a fost prezentata intr-un festival din Italia.
O profesoara, care a fost extrem de incantata de spectacol, a facut o ancheta printre 2000 de copii. Dintre ei, unul singur a raspuns „a fost o piesa frumoasa, dar pentru copiii mici”. Profesoara s-a interesat de unde aceasta precocitate la un copil de sase ani, si a descoperit ca acest copil mergea la teatru cu parintii inca de la varsta de trei ani. Deci, el devenise deja un spectator.
Cred ca daca am avea posibilitatea sa facem si noi o astfel de cercetare asupra psihologiei infantile in randurile micului public, demersul ne-ar fi de mare ajutor, dar am avea si foarte mari surprize.
Deci teatrul nu trebuie sa-si coboare nivelul sub nivelul ultimului spectator, dar nici sa considere micul spectator, chiar evoluat, ca fiind un mic savant. Noi suntem obligati sa oferim spectacole cu cel putin o clasa, sau chiar doua, deasupra mentalitatii generale.
Reporter: Este mai dificila misiunea teatrelor pentru copii in comparatie cu cea a scolii?
Maestrul Ion Lucian: Evident ca da. Pentru ca scoala se bazeaza pe niste elemente concrete, de stiinta, pe care incearca sa i le strecoare copilului, pe cand noi lucram cu sensibilitatea, cu simtirea, cu morala, cu toate elementele absolut necesare vietii spirituale, cu propuneri noi, le oferim materiale pe care copiii nu le au la indemana in sistemul de invatamant.
Imaginile artistice care stimuleaza imaginatia, dorinta de lectura, dorinta de cultura, dorinta de a fi un membru valoros al societatii… Toate acestea nu pot fi realizate prin invatarea propriu-zisa a regulilor din chimie, din matematica, din istorie, ci prin dobandirea legilor sensibile ale moralei, ale simtirii …ale iubirii, in ultima instanta. Asa ca da, sarcina noastra este infinit mai mare.
PS: Ii rog pe cei care citesc acest post, sa dea mai departe linkul. Eu nu am multe cunostinte in blogosfera si nu prea stiu cum sa trimit acest interviu mai departe. In plus, ma fac vinovata de faptul ca nu l-am publicat la timpul potrivit, cam acum trei ani, atunci cand l-am realizat. Nu-mi aduc bine aminte ce m-a oprit, dar cred ca pur-si-simplu nu am avut unde sa-l public, neavand nici blog, si nici acces la vreo publicatie culturala. Stiu ca nu este scuzabil, dar mereu am crezut ca vor urma si alte interviuri…si ca , oricum, Opera sa, desi implinita, este abia la inceput. Sper ca nu m-am inselat in aceasta ultima privinta si ca va exista o continuare, prin ceilalti.
